Vaccinarea este una dintre măsurile preventive principale disponibile sistemelor de sănătate publică.
Când se diagnostichează o boală, sarcina medicului este clară: tratarea afecțiunii existente. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de măsuri preventive, discuția devine mai puțin definită și adesea neclară. Medicii de familie acționează ca mediatori între pacienți, interesele lor individuale și obiectivele organizațiilor de sănătate publică. Organizațiile de sănătate publică promovează vaccinarea în masă pentru a proteja populațiile și a reduce costurile generale ale îngrijirii medicale. Pe de altă parte, medicul trebuie să evalueze nevoile individuale ale fiecărui pacient și să ia în considerare măsuri alternative.
Prevenirea gripei, de exemplu, implică nu doar vaccinarea anuală împotriva gripei, ci și măsuri precum reducerea contactului cu persoanele infectate, purtarea măștilor și spălarea regulată a mâinilor. Astfel de măsuri pot reduce semnificativ probabilitatea de a contracta gripa. O boală vizată de vaccinare este inițial ipotetică și poate să nu se materializeze niciodată—sau poate apărea chiar și în ciuda vaccinării. Pentru a evita interpretarea greșită a acestei afirmații, vreau să clarific că sunt, în general, în favoarea tuturor vaccinurilor, inclusiv COVID-19 și altele disponibile în prezent. Totuși, recunosc că administrarea unui tratament preventiv pentru o afecțiune care nu a apărut încă evidențiază o limitare a medicinei preventive.
Majoritatea vaccinurilor sunt administrate subcutanat sau intramuscular. Deși injecțiile subcutanate pot fi administrate aproape oriunde, administrarea intramusculară este limitată la mușchii gluteali sau deltoizi, acesta din urmă având o absorbție superioară datorită unei vascularizații mai bune.
Deși febra este o contraindicație generală pentru vaccinare, aceasta ar trebui considerată semnificativă doar peste 38,5°C, nu și în cazurile de răceală ușoară sau stări subfebrile. Urgența vaccinării trebuie întotdeauna evaluată în raport cu orice contraindicații. Aspirația de rutină înainte de injectare nu mai este recomandată.
Vaccinurile trebuie să aibă întotdeauna o dată de expirare valabilă și să fie depozitate la 2-8°C într-un frigider. Frigiderul trebuie să fie echipat cu sisteme de monitorizare a temperaturii, precum pachete de răcire care își schimbă culoarea sau sisteme digitale care notifică utilizatorii de la distanță în caz de pene de curent. Aceste măsuri sunt esențiale pentru a asigura că vaccinurile depozitate necorespunzător, de exemplu, în weekend, nu sunt utilizate pentru pacienți luni dimineața.
Toate vaccinările trebuie să fie documentate dublu, inclusiv tipul vaccinului, numărul lotului și data vaccinării, înregistrate atât în fișele medicului, cât și în carnetul de vaccinare sau certificatul pacientului.
Vaccinarea pacienților anticoagulați
Vaccinarea pacienților aflați în tratament cu anticoagulante este o problemă sensibilă și tot mai frecventă datorită numărului crescut de persoane anticoagulate. Conform ghidurilor EMA (UE) și FDA (SUA), majoritatea vaccinurilor intramusculare sunt contraindicate pentru persoanele anticoagulate. Totuși, studiile recente pe pacienți hemofilici arată că utilizarea unor ace fine (<23G) duce la o incidență scăzută a hematomelor la locul injecției. Niciun pacient din aceste studii nu a necesitat tratament suplimentar pentru hematome. Ghidurile actuale sugerează administrarea subcutanată (dacă vaccinul este aprobat pentru această cale) sau administrarea intramusculară folosind un ac mic, urmată de două minute de presiune asupra locului de injectare. Evitați frecarea circulară a locului, deoarece aceasta poate reduce eficacitatea vaccinului prin favorizarea scurgerii prin canalul injecției.
Vaccinarea la sugari și copii
Vaccinarea trebuie să urmeze schema recomandată. Vaccinarea împotriva febrei galbene este contraindicată până la vârsta de 9 luni. Vaccinurile administrate în primii doi ani de viață nu oferă de obicei protecție pe viață, deoarece nivelul anticorpilor scade rapid. Poate fi necesară o a doua doză dacă au trecut mai mult de cinci ani de la prima doză. Vaccinarea împotriva hepatitei A poate începe de la vârsta de un an. Deși copiii nu sunt grav afectați de boală, aceștia pot rămâne contagioși perioade lungi de timp, provocând focare de infecție la întoarcerea din călătorii.
Vaccinarea în timpul sarcinii și alăptării
În timpul sarcinii, vaccinurile inactivate sunt, în general, sigure, în timp ce vaccinurile vii sunt de obicei contraindicate. Ideal, vaccinarea ar trebui să aibă loc în al doilea sau al treilea trimestru. Femeile însărcinate ar trebui să evite călătoriile cât mai mult posibil din cauza riscurilor potențiale pentru mamă și făt.
Vaccinarea seniorilor
Vaccinurile recomandate pentru persoanele de peste 60 de ani includ vaccinurile pneumococice, herpes zoster și împotriva gripei. Vaccinul împotriva febrei galbene prezintă riscuri crescute de efecte adverse la adulții vârstnici, care trebuie echilibrate cu posibilele consecințe grave ale bolii.
Comments